passover
Ioan 2:23
Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.
Ioan 5:1
După aceea era un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
Ioan 6:4
Paştile, praznicul iudeilor, era aproape.
Ioan 11:55
Paştile iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşti, ca să se cureţe.
Exod 12:6-14
6
Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara.
7
Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca.
8
Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azime şi cu verdeţuri amare.
9
Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele.
10
Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc.
11
Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului.
12
În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.
13
Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.
14
Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
Numeri 28:16-25
16
În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, va fi Paştile Domnului.
17
Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de şapte zile să se mănânce azime.
18
În ziua dintâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.
19
Să aduceţi ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur.
20
Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec,
21
şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.
22
Să aduceţi un ţap ca jertfă de ispăşire, ca să facă ispăşire pentru voi.
23
Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot de dimineaţă, care este o ardere de tot necurmată.
24
Să le aduceţi în fiecare zi, timp de şapte zile, ca hrana unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Să fie aduse, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.
25
În ziua a şaptea să aveţi o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.
Deuteronom 16:1-8
1
Păzeşte luna spicelor şi prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
2
Să jertfeşti paştile în cinstea Domnului Dumnezeului tău jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.
3
În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.
4
Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile; şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa.
5
Nu vei putea să jertfeşti paştile în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă;
6
ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti paştile, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.
7
Să fierbi vita tăiată şi s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău. Şi dimineaţa, vei putea să te întorci şi să te duci în corturile tale.
8
Şase zile, să mănânci azime, şi a şaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
Deuteronom 16:16-8
Luca 2:41
Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştilor.