are we
Faptele Apostolilor 17:11
Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
Faptele Apostolilor 17:12
Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.
Faptele Apostolilor 28:28
Să ştiţi, dar, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi o vor asculta.”
Deuteronom 5:25-29
25
Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri.
26
Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui Viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu?
27
Apropie-te mai bine tu şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta şi vom face.”
28
Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus. Şi Domnul mi-a zis: „Am auzit cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.
29
O! de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!
2 Cronici 30:12
În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.
Proverbe 1:5
să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă –
Proverbe 9:9
Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!
Proverbe 9:10
Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea.
Proverbe 18:15
O inimă pricepută dobândeşte ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa. –
Proverbe 25:12
Ca o verigă de aur şi o podoabă de aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare. –
Matei 18:4
De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
Matei 19:30
Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi.
Marcu 10:15
Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!”
1 Corinteni 3:18
Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
Galateni 4:14
Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.
1 Tesaloniceni 2:13
De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
Iacov 1:19
Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
Iacov 1:21
De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
1 Petru 2:1
Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;
1 Petru 2:2
şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire,