and had
Faptele Apostolilor 15:4-6
4
Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5
Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6
Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
Faptele Apostolilor 21:20-22
20
Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege.
21
Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre Neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22
Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
1 Corinteni 5:4
În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,
1 Corinteni 11:18
Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,
1 Corinteni 14:23
Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi din cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?
they rehearsed
Faptele Apostolilor 15:4
Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
Faptele Apostolilor 15:12
Toată adunarea a tăcut şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.
Faptele Apostolilor 21:19
După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
Romani 15:18
Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele,
1 Corinteni 3:5-9
5
Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6
Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7
aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8
Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9
Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
1 Corinteni 15:10
Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.
opened
Faptele Apostolilor 11:18
După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
Ioan 9:10
Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?”
1 Corinteni 16:9
căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.
2 Corinteni 2:12
Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul,
Coloseni 4:3
Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri:
Apocalipsa 3:7
Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:
Apocalipsa 3:8
„Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.