These
Faptele Apostolilor 19:13
Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
Matei 8:29
Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
Marcu 1:24
„Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!”
Luca 4:34
„Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.”
Luca 4:41
Din mulţi ieşeau şi draci care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul.
the servants
Daniel 3:26
Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.
Daniel 3:28
Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!
Daniel 6:16
Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău căruia necurmat Îi slujeşti să te scape!”
Daniel 6:20
Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău căruia Îi slujeşti necurmat să te scape de lei?”
Iona 1:9
El le-a răspuns: „Sunt evreu, şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea şi uscatul!”
1 Petru 2:16
Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.
the most
Geneza 14:18-22
18
Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
19
Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
20
Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.
21
Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.”
22
Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului,
Psalmi 57:2
Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
Psalmi 78:35
îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor.
Daniel 4:2
Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.
Daniel 5:18
Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
Daniel 5:21
a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.
Mica 6:6
Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?
Marcu 5:7
şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!”
Luca 8:28
Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.”
the way
Faptele Apostolilor 16:30
i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
Faptele Apostolilor 16:31
Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
Faptele Apostolilor 18:26
A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
Matei 7:13
Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
Matei 7:14
Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.
Matei 22:16
Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
Marcu 12:14
Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?
Luca 1:77
şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;
Luca 1:79
ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”
Luca 20:21
Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.
Ioan 14:6
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Evrei 10:19-22
19
Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20
pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21
şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22
să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.