Silas
Faptele Apostolilor 17:14
Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea.
Faptele Apostolilor 17:15
Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
1 Tesaloniceni 3:2
şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,
was
Faptele Apostolilor 4:20
căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
Faptele Apostolilor 17:16
Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
Iov 32:18-20
18
Căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;
19
lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.
20
Voi vorbi deci ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele şi voi răspunde.
Ieremia 6:11
Eu sunt aşa de plin de mânia Domnului, că n-o pot opri. – „Toarn-o peste copilul de pe uliţă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul şi cel încărcat de zile.
Ieremia 20:9
Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
Ezechiel 3:14
Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine.
Mica 3:8
Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel, păcatul lui.
Luca 12:50
Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească!
2 Corinteni 5:14
Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.
Filipeni 1:23
Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;
and testified
Faptele Apostolilor 18:28
căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
Faptele Apostolilor 2:36
Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”
Faptele Apostolilor 9:22
Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
Faptele Apostolilor 10:42
Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
Faptele Apostolilor 17:3
dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
Faptele Apostolilor 20:21
şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
Ioan 15:27
Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.
1 Petru 5:12
V-am scris aceste puţine rânduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta de care v-aţi alipit.
was Christ
Daniel 9:25
Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.
Daniel 9:26
După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile.
Ioan 1:41
El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).
Ioan 3:28
Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.”
Ioan 10:24
Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.”