hoped
Faptele Apostolilor 24:2
Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.
Faptele Apostolilor 24:3
Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.
Exod 23:8
Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi.
Deuteronom 16:19
Să n-atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.
1 Samuel 8:3
Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea.
1 Samuel 12:3
Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.”
2 Cronici 19:7
Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”
Iov 15:34
Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mânca focul.
Psalmi 26:9
Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii care varsă sânge,
Psalmi 26:10
ale căror mâini sunt nelegiuite şi a căror dreaptă este plină de mită!
Proverbe 17:8
Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: oriîncotro se întorc, izbândesc. –
Proverbe 17:23
Cel rău primeşte daruri pe ascuns ca să sucească şi căile dreptăţii. –
Proverbe 19:6
Omul darnic are mulţi linguşitori şi toţi sunt prieteni cu cel ce dă daruri. –
Proverbe 29:4
Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte. –
Isaia 1:23
Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.
Isaia 33:15
Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
Isaia 56:11
Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: –
Ezechiel 22:27
Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada, varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.
Ezechiel 33:31
Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.
Osea 4:18
Abia au încetat să bea şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor sunt lacomi, da, sunt lacomi după ruşine!
Osea 12:7
Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.
Osea 12:8
Şi Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.”
Amos 2:6
Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au vândut pe cel neprihănit pe bani şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte.
Amos 2:7
Ei doresc să vadă ţărâna pământului pe capul celor sărmani şi calcă în picioare dreptul celor nenorociţi. Fiul şi tatăl se duc la aceeaşi fată, ca să pângărească Numele Meu cel sfânt.
Mica 3:11
Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”
Mica 7:3
Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
1 Corinteni 6:9
Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
Efeseni 5:5
Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Efeseni 5:6
Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
1 Timotei 6:9
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.
1 Timotei 6:10
Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
2 Petru 2:3
În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
2 Petru 2:14
Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
2 Petru 2:15
După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.