neither
Exod 10:21-23
21
Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.”
22
Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile.
23
Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină.
Psalmi 105:28
A trimis întuneric şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la cuvântul Lui.
Matei 24:29
Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
and no
Psalmi 107:25-27
25
El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
26
Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.
27
Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zadarnică le era toată iscusinţa.
Iona 1:4
Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme.
Iona 1:11-14
11
Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
12
El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”
13
Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor.
14
Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!”
Matei 8:24
Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.
Matei 8:25
Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
2 Corinteni 11:25
de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.
all
Isaia 57:10
Oboseşti mergând, şi nu zici: „Încetez!” Tot mai găseşti putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea.
Ieremia 2:25
Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: „Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau să merg după ei.”
Ezechiel 37:11
El mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: „Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!”
Efeseni 2:12
aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
1 Tesaloniceni 4:13
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.