when
Faptele Apostolilor 27:33-36
33
Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34
De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
35
După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
36
Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.
1 Samuel 30:12
şi i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide. După ce a mâncat, i-au venit iarăşi puterile, căci nu mâncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi.
Eclesiastul 9:7
Du-te, dar, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
Then
Faptele Apostolilor 26:20
Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
1 Samuel 10:10-12
10
Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
11
Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
12
Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
Galateni 1:17
nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.