the Jews
Faptele Apostolilor 9:16
şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
Faptele Apostolilor 13:50
Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.
Faptele Apostolilor 14:2
Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.
Faptele Apostolilor 14:19
Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
Faptele Apostolilor 22:21-23
21
Atunci El mi-a zis: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…”
22
Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23
Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh.
Iosua 10:1-6
1
Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mâna pe Ai şi o nimicise cu desăvârşire, că făcuse cetăţii Ai şi împăratului ei cum făcuse Ierihonului şi împăratului lui, şi că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor.
2
Atunci i-a fost foarte mare frică; fiindcă Gabaon era o cetate mare ca una din cetăţile împărăteşti, mai mare chiar decât Ai, şi toţi bărbaţii ei erau viteji.
3
Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, şi lui Debir, împăratul Eglonului:
4
„Suiţi-vă la mine şi ajutaţi-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel.”
5
Cei cinci împăraţi ai amoriţilor: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului şi împăratul Eglonului s-au adunat astfel şi s-au suit împreună cu toate oştile lor; au venit şi au tăbărât lângă Gabaon şi au început să lupte împotriva lui.
6
Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor; căci toţi împăraţii amoriţilor care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.”
Matei 10:16-23
16
Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
17
Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.
18
Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.
19
Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela;
20
fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
21
Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
22
Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
23
Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.
2 Corinteni 11:26
Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi;
1 Tesaloniceni 2:15
Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor,
1 Tesaloniceni 2:16
căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite. Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu!