As
Numeri 14:21
Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul,
Numeri 14:28
Spune-le: „Pe viaţa Mea! – zice Domnul – că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
Isaia 49:18
Ridică-ţi ochii de jur împrejur şi priveşte: toţi aceştia se strâng, vin la tine. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.
Ieremia 22:24
Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo.
Ezechiel 5:11
De aceea, pe viaţa Mea! – zice Domnul Dumnezeu. – Pentru că Mi-ai pângărit Locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura.
Tefania 2:9
De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon, ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni.”
every knee
Psalmi 72:11
Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
Isaia 45:22-25
22
Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
23
Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine.
24
„Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui.
25
În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.”
Filipeni 2:10
pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
Apocalipsa 5:14
Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
confess
Romani 10:9
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
Romani 15:9
şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri şi voi cânta Numelui Tău.”
Matei 10:32
De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;
1 Ioan 4:15
Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.
2 Ioan 1:7
Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!