Except
Isaia 1:9
De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
Isaia 6:13
Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”
Plangerile lui Ieremia 3:22
bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
Sabaoth
Iacov 5:4
Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
we had been
Geneza 19:24
Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
Geneza 19:25
A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.
Isaia 13:19
Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
Ieremia 49:18
Ca şi Sodoma şi Gomora, şi cetăţile vecine, care au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo…
Ieremia 50:40
Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo.
Plangerile lui Ieremia 4:6
Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea.
Amos 4:11
V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… –
Tefania 2:6
Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori şi târle de oi.
Sodom, Gomorrah
2 Petru 2:6
dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
Iuda 1:7
Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.