the earnest
Romani 8:15-17
15
Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”
16
Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
17
Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
Romani 8:23-17
2 Corinteni 1:22
El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
2 Corinteni 5:5
Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
Galateni 4:6
Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
the redemption
Efeseni 4:30
Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Levitic 25:24-34
24
De aceea în toată ţara pe care o veţi stăpâni, să daţi dreptul de răscumpărare pentru pământuri.
25
Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină şi să răscumpere ce a vândut fratele său.
26
Dacă un om n-are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare şi-i stă în putinţă lui singur să facă răscumpărarea,
27
să socotească anii de la vânzare, să dea înapoi cumpărătorului ce prisoseşte şi să se întoarcă la moşia lui.
28
Dacă n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul de veselie; la anul de veselie, el să se întoarcă la moşia lui, şi cumpărătorul să iasă din ea.
29
Dacă un om vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an.
30
Dar dacă această casă, aşezată într-o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne de veci cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea.
31
Casele din sate, care nu sunt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pământ: ele vor putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele în anul de veselie.
32
Cât priveşte cetăţile leviţilor şi casele pe care le vor avea ei în aceste cetăţi, leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare.
33
Cine va cumpăra de la leviţi o casă să iasă în anul de veselie din casa vândută lui şi din cetatea în care o avea; căci casele din cetăţile leviţilor sunt averea lor în mijlocul copiilor lui Israel.
34
Ogoarele aşezate în jurul cetăţilor leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpâni de veci.
Psalmi 74:2
Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai câştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa;
Psalmi 78:54
Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat.
Ieremia 32:7
„Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Şalum, va veni la tine să-ţi spună: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi.”
Ieremia 32:8
Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare, cumpără-l!” Am cunoscut că era cuvântul Domnului.
Luca 21:28
Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
Faptele Apostolilor 20:28
Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
Romani 8:23
Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
1 Petru 2:9
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
into
Efeseni 1:6
spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
Efeseni 1:12
ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.