him that
Exod 20:15
Să nu furi.
Exod 20:17
Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.
Exod 21:16
Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea.
Proverbe 30:9
Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu. –
Ieremia 7:9
Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi!…
Osea 4:2
Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri.
Zaharia 5:3
Şi el mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârşire de aici.
Ioan 12:6
Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.
1 Corinteni 6:10
nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
1 Corinteni 6:11
Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
steal no more
Iov 34:32
arată-mi ce nu văd; dacă am făcut nedreptăţi, nu voi mai face”?
Proverbe 28:13
Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. –
Luca 3:8
Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Luca 3:10-14
10
Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
11
Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.”
12
Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?”
13
El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.”
14
Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”
Luca 19:8
Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
labour
Proverbe 13:11
Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte. –
Proverbe 14:23
Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. –
Faptele Apostolilor 20:34
Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
Faptele Apostolilor 20:35
În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.”
1 Tesaloniceni 4:11
Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.
1 Tesaloniceni 4:12
Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.
2 Tesaloniceni 3:6-8
6
În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.
7
Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorânduială între voi.
8
N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.
2 Tesaloniceni 3:11-8
2 Tesaloniceni 3:12-8
that he
Luca 3:11
Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.”
Luca 21:1-4
1
Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut pe nişte bogaţi care îşi aruncau darurile în vistierie.
2
A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bănuţi.
3
Şi a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi;
4
căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat, din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”
Ioan 13:29
Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic”; sau îi poruncea să dea ceva săracilor.
2 Corinteni 8:2
În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.
2 Corinteni 8:12
Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.
give
Romani 12:13
Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
2 Corinteni 9:12-15
12
Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.
13
Aşa că, dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
14
şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.
15
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
1 Timotei 6:18
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,