if thou wilt
Levitic 26:14-46
14
Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,
15
dacă nesocotiţi legile Mele şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu,
16
iată ce vă voi face atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se stingă ochii şi să piară viaţa din voi. Sămânţa o veţi semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmaşii voştri.
17
Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.
18
Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
19
Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pământul de aramă.
20
Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da roadele.
21
Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
22
Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămâne drumurile pustii.
23
Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta şi dacă vă veţi împotrivi Mie,
24
Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
25
Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului.
26
Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura.
27
Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta şi dacă vă veţi împotrivi Mie,
28
Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
29
Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre.
30
Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî.
31
Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămâiei voastre.
32
Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o.
33
Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.
34
Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei.
35
Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi.
36
În inima acelora dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări până şi foşnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie şi vor cădea fără să fie urmăriţi.
37
Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri;
38
veţi pieri printre neamuri şi vă va mânca ţara vrăjmaşilor voştri.
39
Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.
40
Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora
41
şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.
42
Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aduce aminte de ţară.
43
Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele.
44
Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
45
Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.”
46
Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.
Plangerile lui Ieremia 2:17
Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
Daniel 9:11-13
11
ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.
12
El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.
13
După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău.
Maleahi 2:2
Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi slavă Numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul şi voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am şi blestemat, pentru că n-aveţi pe inimă porunca Mea.
Romani 2:8
şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
Romani 2:9
Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
all these curses
Deuteronom 28:2
Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău:
Deuteronom 27:15-26
15
„Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin! –
16
„Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
17
„Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
18
„Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
19
„Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
20
„Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
21
„Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
22
„Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
23
„Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
24
„Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
25
„Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
26
„Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
Deuteronom 29:20
Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri.
Isaia 3:11
Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.
Galateni 3:10
Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”