a sign
Deuteronom 28:37
Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs, printre toate popoarele la care te va duce Domnul.
Deuteronom 28:59
Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămânţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate.
Deuteronom 29:20
Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri.
Deuteronom 29:28
Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţeală, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi.”
Isaia 8:18
Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor care locuieşte pe muntele Sionului.
Ieremia 19:8
Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
Ieremia 25:18
Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;
Ezechiel 14:8
Îmi voi întoarce faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină şi-l voi nimici cu desăvârşire din mijlocul poporului Meu. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul!
Ezechiel 23:32
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vei bea potirul surorii tale, cel larg şi adânc; vei ajunge de râs şi batjocură. Încape mult în el!
Ezechiel 23:33
Te vei umple de beţie şi durere; căci potirul surorii tale Samaria este un potir de groază şi spaimă!
Ezechiel 36:20
Când au venit printre neamuri, oriîncotro se duceau pângăreau Numele Meu cel sfânt, aşa încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.”
1 Corinteni 10:11
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.