nigh
Filipeni 2:30
Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.
2 Imparati 20:1
În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri şi nu vei mai trăi.”
Psalmi 107:18
Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii.
Eclesiastul 9:1
Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea, cât şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.
Eclesiastul 9:2
Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă: aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!
Ioan 11:3
Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.”
Ioan 11:4
Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
Faptele Apostolilor 9:37
În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.
but God
Iov 5:19
De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.
Psalmi 30:1-3
1
(Un psalm. O cântare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
2
Doamne Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.
3
Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
Psalmi 30:10-3
Psalmi 30:11-3
Psalmi 34:19
De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.
Psalmi 103:3
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;
Psalmi 103:4
El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
Psalmi 107:19-22
19
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
20
a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.
21
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22
Să-I aducă jertfe de mulţumiri şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
Isaia 38:17
Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
Isaia 43:2
Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.
Faptele Apostolilor 9:39-41
39
Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.
40
Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.
41
El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.
but on
Isaia 27:8
Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit.
Ieremia 8:18
Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.
Ieremia 10:24
Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură, şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti!
Ieremia 45:3
„Tu zici: „Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând, şi nu găsesc odihnă!”
Habacuc 3:2
Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale!
1 Corinteni 10:13
Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.
2 Corinteni 2:7
aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.