Timothy
Faptele Apostolilor 16:1-3
1
În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec.
2
Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
3
Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec.
1 Tesaloniceni 3:2
şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,
my
1 Timotei 1:18
Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună
1 Corinteni 4:14-17
14
Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei.
15
Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
16
De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.
17
Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.
Filipeni 2:19-22
19
Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună când o să am ştiri despre voi.
20
Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţirile ca el şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră.
21
Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.
22
Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.
2 Timotei 1:2
către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
2 Timotei 2:1
Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
Tit 1:4
către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amândurora: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Hristos, Mântuitorul nostru!
Grace
Romani 1:7
Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
Galateni 1:3
Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos!
2 Timotei 1:2
către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
Tit 1:4
către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amândurora: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Hristos, Mântuitorul nostru!
1 Petru 1:2
după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!