they shall
Isaia 2:3
Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
Isaia 54:13
Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.
Ieremia 31:34
Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”
Ioan 6:45
În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.
1 Ioan 2:27
Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.
Know the
2 Imparati 17:27
Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.”
2 Imparati 17:28
Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul.
1 Cronici 28:9
Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.
2 Cronici 30:22
Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
Ezra 7:25
Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc.
for all
Isaia 54:13
Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.
Ieremia 24:7
Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.
Ezechiel 34:30
Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.
Habacuc 2:14
Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.
1 Ioan 5:20
Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.
from
Ieremia 6:13
Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.
Ieremia 42:1
Toate căpeteniile oştilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat
Ieremia 42:8
Şi Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate căpeteniile oştilor care erau cu el şi pe tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare,
Ieremia 44:12
Voi lua rămăşiţele lui Iuda care şi-au îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului să locuiască acolo pentru o vreme: toţi vor fi nimiciţi şi vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete; şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.
Faptele Apostolilor 8:10
Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”.”