bare
Apocalipsa 1:9
Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
Apocalipsa 6:9
Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră.
Apocalipsa 12:11
Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
Apocalipsa 12:17
Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
Ioan 1:32
Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
Ioan 12:17
Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
Ioan 19:35
Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
Ioan 21:24
Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.
1 Corinteni 1:6
În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;
1 Corinteni 2:1
Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
1 Ioan 5:7-11
7
(Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.)
8
Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor.
9
Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său.
10
Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.
11
Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
3 Ioan 1:12
Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată.
and of all
Apocalipsa 1:19
Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
Ioan 3:11
Adevărat, adevărat îţi spun că Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia Noastră.
Faptele Apostolilor 4:20
căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
Faptele Apostolilor 22:15
căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.
Faptele Apostolilor 26:16
Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
1 Ioan 1:1
Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii –
1 Ioan 4:14
Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.