sent messengers
Numeri 20:14-21
14
De la Cades, Moise a trimis nişte soli la împăratul Edomului, ca să-i spună: „Aşa vorbeşte fratele tău, Israel: Tu ştii toate suferinţele prin care am trecut.
15
Părinţii noştri s-au coborât în Egipt şi am locuit acolo multă vreme. Dar egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri.
16
Am strigat către Domnul, şi El ne-a auzit glasul. A trimis un Înger şi ne-a scos din Egipt. Şi iată că suntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău.
17
Lasă-ne să trecem prin ţara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii şi nici nu vom bea apă din fântâni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stânga, până vom trece de ţinutul tău.”
18
Edom i-a răspuns: „Să nu cumva să treci pe la mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.”
19
Copiii lui Israel i-au zis: „Vom merge pe drumul cel mare; şi dacă vom bea din apa ta, eu şi turmele mele, îţi voi plăti preţul; nu-ţi cer altceva decât să trec cu picioarele!”
20
El a răspuns: „Să nu cumva să treci!” Şi Edom i-a ieşit înainte cu multă gloată şi cu mână tare.
21
Astfel Edom n-a vrut să lase pe Israel să treacă prin ţinutul lui. Şi Israel s-a abătut de la el.
Deuteronom 2:4-8
4
Dă următoarea poruncă poporului: „Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine.
5
Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau.
6
Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mânca, şi să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint chiar şi apa pe care o veţi bea.
7
Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în acest mare pustiu. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n-ai dus lipsă de nimic.”
8
Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustiul Moabului.
Deuteronom 2:29-8
the king
Deuteronom 2:9
Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: „Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot.
abode
Numeri 20:1
Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustiul Ţin în luna întâi. Şi poporul s-a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria.
Numeri 20:16
Am strigat către Domnul, şi El ne-a auzit glasul. A trimis un Înger şi ne-a scos din Egipt. Şi iată că suntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău.