Will ye plead
Exod 23:2
Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.
Numeri 14:6
Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,
Efeseni 5:11
şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
let him be
Deuteronom 13:5-18
5
Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
6
Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihneşte la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubeşti ca pe tine însuţi, te aţâţă în taină, zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care nici tu, nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut,
7
dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă –
8
să nu te învoieşti şi să nu-l asculţi; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruţi şi să nu-l ascunzi.
9
Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor;
10
să-l ucizi cu pietre şi să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
11
Să se facă aşa, pentru ca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvârşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
12
Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetăţile pe care ţi le-a dat ca locuinţă Domnul Dumnezeul tău:
13
„Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti –
14
să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,
15
atunci să treci prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimiceşti cu desăvârşire împreună cu tot ce va fi în ea şi să-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul sabiei.
16
Să strângi toată prada în mijlocul pieţei şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături, şi niciodată să nu fie zidită din nou.
17
Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,
18
dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Deuteronom 17:2-7
2
Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui;
3
care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit.
4
De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel,
5
atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.
6
Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.
7
Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
1 Imparati 18:40
„Puneţi mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo.
if he be
1 Imparati 18:27
La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.”
1 Imparati 18:29
Când a trecut amiaza, au aiurit până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
Psalmi 115:4-7
4
Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti.
5
Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6
au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros,
7
au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor.
Isaia 41:23
Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
Isaia 46:1
Bel se prăbuşeşte, Nebo cade; idolii lor sunt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe care-i purtaţi voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită!
Isaia 46:7
Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne, şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.
Ieremia 10:5
Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi şi nu vorbesc; sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău şi nu sunt în stare să facă niciun bine.” –
Ieremia 10:11
Aşa să le vorbiţi: „Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.
1 Corinteni 8:4
Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu.