the iniquity
1 Samuel 2:25
Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.
Numeri 15:30
Dar dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,
Numeri 15:31
căci a nesocotit cuvântul Domnului şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.
Psalmi 51:16
Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
Isaia 22:14
Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: „Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”
Ieremia 7:16
Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!
Ieremia 15:1
Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!
Ezechiel 24:13
şi tu doreşti iarăşi nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăţ, şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţată de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta.
Evrei 10:4-10
4
căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
5
De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6
n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
7
Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
8
După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),
9
apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
10
Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
Evrei 10:26-31
26
Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27
ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28
Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29
Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30
Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31
Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!