Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Psalmi 27:14: Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

Biblia - Plan citire concomitent

Exod capitolul 17

Versiunea bibliei
Cartea
Capitolul
1
Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.
2
Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?”
3
Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?”
4
Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.”
5
Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte!
6
Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.
7
El a numit locul acela „Masa şi Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?”
8
Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.
9
Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”
10
Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
11
Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.
12
Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
13
Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul sabiei.
14
Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”
15
Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”.
16
El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”
© 2019 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.