Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Psalmi 94:18-19: Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.

Biblia - Plan citire concomitent

Numeri capitolul 22

Versiunea bibliei
Cartea
Capitolul
1
Copiii lui Israel au pornit şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului.
2
Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel, amoriţilor.
3
Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel.
4
Moab a zis bătrânilor lui Madian: „Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp.” Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului.
5
El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu, în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea.
6
Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat.”
7
Bătrânii lui Moab şi bătrânii lui Madian au plecat, având cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam şi i-au spus cuvintele lui Balac.
8
Balaam le-a zis: „Rămâneţi aici peste noapte şi vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.” Şi căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.
9
Dumnezeu a venit la Balaam şi a zis: „Cine sunt oamenii aceştia pe care-i ai la tine?”
10
Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, i-a trimis să-mi spună:
11
„Iată, un popor a ieşit din Egipt şi acoperă faţa pământului; vino, dar, şi blestemă-l; poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni.”
12
Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.”
13
Balaam s-a sculat dimineaţa şi a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceţi-vă înapoi în ţara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.”
14
Şi mai marii Moabului s-au sculat, s-au întors la Balac şi i-au spus: „Balaam n-a vrut să vină cu noi.”
15
Balac a trimis din nou mai multe căpetenii mai cu vază decât cele dinainte.
16
Au ajuns la Balaam şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Balac, fiul lui Ţipor: „Nu mai pune piedici, şi vino la mine;
17
căci îţi voi da multă cinste şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blestemă-mi poporul acesta!”
18
Balaam a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină de argint şi de aur, şi tot n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului Dumnezeului meu.
19
Totuşi, vă rog, rămâneţi aici la noapte, şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.”
20
Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii şi i-a zis: „Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune.”
21
Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.
22
Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.
23
Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.
24
Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid.
25
Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
26
Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.
27
Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.
28
Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de mai bătut de trei ori?”
29
Balaam a răspuns măgăriţei: „Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc.”
30
Măgăriţa a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?” Şi el a răspuns: „Nu.”
31
Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână. Şi s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ.
32
Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea.
33
Măgăriţa M-a văzut şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi omorât, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.”
34
Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”
35
Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu.” Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.
36
Balac a auzit că vine Balaam şi i-a ieşit înainte până la cetatea Moabului, care este la hotarul Arnonului, la hotarul cel mai depărtat.
37
Balac a zis lui Balaam: „N-am trimis eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n-ai venit la mine? Cum, nu pot eu oare să-ţi dau cinste?”
38
Balaam a răspuns lui Balac: „Iată că am venit la tine; acum, îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Voi spune cuvintele pe care mi le va pune Dumnezeu în gură.”
39
Balaam a mers cu Balac şi au ajuns la Chiriat-Huţot.
40
Balac a jertfit boi şi oi şi a trimis din ei lui Balaam şi căpeteniilor care erau cu el.
41
Dimineaţa, Balac a luat pe Balaam şi l-a suit pe Bamot-Baal, de unde Balaam putea să vadă o parte din popor.
© 2019 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.