Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Psalmi 94:18-19: Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.

Biblia - Plan citire concomitent

1 Samuel capitolul 31

Versiunea bibliei
Cartea
Capitolul
1
Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.
2
Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.
3
Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.
4
Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
5
Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.
6
Astfel au pierit, în acelaşi timp şi în aceeaşi zi, Saul şi cei trei fii ai lui, cel ce-i purta armele şi toţi oamenii lui.
7
Cei din Israel, care erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau şi că Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat-o şi ei la fugă. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.
8
A doua zi, filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
9
Au tăiat capul lui Saul şi i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată ţara filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.
10
Au pus armele lui Saul în casa Astarteilor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.
11
Când au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut filistenii lui Saul,
12
toţi vitejii s-au sculat; au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;
13
le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.
© 2019 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.