Rugăciunea este o forță. Ea atinge puteri eterne și le pune în mișcare; Îl provoacă pe Dumnezeu la acțiune. Rugăciunea reprezintă slujba interioară înaintea feței lui Dumnezeu și este slujba cea mai temută de Satan, pentru că este o forță; desfășurarea unei lucrări spirituale intense cu rezultate enorme în lucrările exterioare, vizibile.

Cea mai înaltă formă de rugăciune este lucrarea interioară, conștientă cu viziune clară, care este în armonie cu Marele nostru Preot, pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu cu Biserica Lui. Rugăciunea necesită ca trupul, sufletul și duhul să fie supuse puterii Duhului Sfânt. Ea necesită tăcere; căci doar ascultând vocea Lui, poate aceeași rugăciune pe care Isus o trimite, să pătrundă duhul nostru.

Text: Ezechiel 18:20

Responsabilitatea este un cuvânt plin de cicatrice. A fost greşit înţeles, aplicat în mod incorect şi, în general, dat dintr-o parte în alta. A fost victima frivolităţii extreme. Azi îl iubim, preamărim, susţinem, preţuim, pentru ca mâine, în împrejurări diferite, îl ignorăm, ne eschivăm, fugim de el şi ne prefacem că nu există. Sunt ocazii în care compania responsabilităţii este teribilă – însă nu e chip de a scăpa de ea. Dacă fugi de responsabilitate, te prinde din urmă. Prefă-te că nu ar exista şi la colţul străzii dai nas în nas cu ea. Acesta nu este modul în care Dumnezeu, după voia Sa suverană, a ales să facă omul. Aşa că fie că e vorba de atitudinea faţă de ţară, Dumnezeu sau faţă de el însuşi, omul trebuie să dea atenţie problemei responsabilităţii.

În ciuda problemelor care ne asediază în aceste zile, cele cu care s-au confruntat Ezechiel şi poporul lui, exilaţi într-un ţinut străin, erau cu mult mai grave. Era timpul ca Dumnezeu să rezolve cumva această situaţie. Astfel, în cadrul întrevederii personale cu tânărul profet Ezechiel, Dumnezeu avea în faţă o responsabilitate.