Moses
Exod 24:6-8
6
Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
7
A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”
8
Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
Exod 29:11-37
11
Să înjunghii viţelul înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii.
12
Să iei cu degetul tău din sângele viţelului, să pui pe coarnele altarului, iar celălalt sânge să-l verşi la picioarele altarului.
13
Să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele şi prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă, şi să le arzi pe altar.
14
Dar carnea viţelului, pielea şi balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat.
15
Să iei pe unul din cei doi berbeci; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului.
16
Să înjunghii berbecul; să-i iei sângele şi să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur.
17
Apoi să tai berbecul în bucăţi şi să-i speli măruntaiele şi picioarele, şi să le pui lângă celelalte bucăţi şi lângă capul lui.
18
Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
19
Să iei apoi pe celălalt berbec; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului.
20
Să înjunghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur.
21
Să iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele lor, în slujba Domnului.
22
Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi, cu grăsimea care-i acoperă, şi spata dreaptă, căci acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului;
23
din coş să iei din azimele, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o plăcintă.
24
Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor lui, şi să le legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.
25
Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
26
Să iei şi pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului şi să-l legeni într-o parte şi în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta.
27
Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte şi într-alta, spata înfăţişând-o înaintea Domnului prin ridicare.
28
Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr-o lege veşnică, pe care o vor ţine copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare; şi, în jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.
29
Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unşi şi când vor fi închinaţi în slujbă.
30
Vor fi purtate timp de şapte zile de acela din fiii lui care îi va urma în slujba preoţiei şi care va intra în Cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaş.
31
Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului şi să pui să-i fiarbă carnea într-un loc sfânt.
32
Aaron şi fiii lui să mănânce, la uşa Cortului întâlnirii, carnea berbecului şi pâinea din coş.
33
Să mănânce astfel tot ce a slujit la facerea ispăşirii, ca să fie închinaţi în slujbă şi sfinţiţi; nimeni altul să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte.
34
Dacă va rămâne ceva din carnea întrebuinţată pentru închinarea în slujbă şi din pâine până dimineaţa, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt.
35
Să urmezi, cu privire la Aaron şi la fiii lui, toate poruncile pe care ţi le-am dat. În şapte zile să-i închini în slujbă.
36
În fiecare zi să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să cureţi altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti.
37
Timp de şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti; şi astfel altarul va fi preasfânt, şi oricine se va atinge de altar va fi sfinţit.
Exod 40:23-29
23
şi a pus pe ea pâinile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
24
Apoi a aşezat sfeşnicul în Cortul întâlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a Cortului;
25
şi i-a aşezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
26
Apoi a aşezat altarul de aur în Cortul întâlnirii în faţa perdelei dinăuntru;
27
a ars pe el tămâie mirositoare, cum poruncise lui Moise, Domnul.
28
A aşezat perdeaua la uşa Cortului.
29
A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului Cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise, Domnul.
Numeri 16:47
Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării, şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod.
Numeri 16:48
S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
they called
Exod 14:15
Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.
Exod 15:25
Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
Exod 32:11-14
11
Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare?
12
Pentru ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului”? Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.
13
Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.”
14
Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.
Exod 33:12-15
12
Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!”
13
Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!”
14
Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”
15
Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
Numeri 14:13-20
13
Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
14
Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui, ziua, într-un stâlp de nor, şi, noaptea, într-un stâlp de foc.
15
Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
16
„Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustiu!”
17
Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis:
18
„Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam.
19
Iartă, dar, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”
20
Şi Domnul a zis: „Iert cum ai cerut.
Numeri 16:21
„Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”
Numeri 16:22
Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?”
1 Samuel 7:9-12
9
Samuel a luat un miel sugar şi l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat.
10
Pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.
11
Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe filisteni şi i-au bătut până sub Bet-Car.
12
Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”
1 Samuel 12:18-24
18
Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.
19
Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi.”
20
Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul şi slujiţi Domnului din toată inima voastră.
21
Nu vă abateţi de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.
22
Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
23
Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.
24
Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce putere desfăşură El printre voi.
Ieremia 15:1
Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!