possess
Isaia 11:14
ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus, şi vor jefui împreună pe fiii răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi.
Isaia 14:1
Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov.
Isaia 14:2
Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului ca robi şi roabe. Vor ţine astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor.
Ioel 3:8
Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit.”
Obadia 1:18-21
18
Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne niciunul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!
19
Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie, ţara filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul.
20
Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel vor stăpâni ţara canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de miazăzi.
21
Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.”
Edom
Geneza 27:29
Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”
Geneza 27:37
Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”
Numeri 24:17
„Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.
Psalmi 60:8
Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom Îmi arunc încălţămintea; ţara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!” –
Maleahi 1:4
Iar dacă ar zice Edomul: „Suntem nimiciţi, dar vom ridica iarăşi dărâmăturile!”, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Să zidească ei, căci Eu voi surpa, şi se vor numi: „Ţara răutăţii” şi „Poporul pe care S-a mâniat Domnul pentru totdeauna”!
which are called by my name
Isaia 43:7
pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.” –
Isaia 63:19
Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu şi peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău…
Isaia 65:1
„Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-Mă!” către un neam care nu chema Numele Meu.
Ieremia 14:9
De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi! –
Ieremia 15:16
Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
Daniel 9:18
Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
Daniel 9:19
Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”