hide
Iov 34:22
Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
Ieremia 23:23
Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?
Ieremia 23:24
Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? – zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? – zice Domnul.
hid
Psalmi 139:9-11
9
dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
10
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
11
Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
Ieremia 16:16
Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; şi după aceea, voi trimite o mulţime de vânători, şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile, şi în crăpăturile stâncilor.
the serpent
Isaia 27:1
În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur) şi leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul).