patience
Romani 15:4
Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
2 Corinteni 1:4-6
4
care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
5
Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
6
Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
2 Corinteni 4:8-12
8
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
9
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
10
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
11
Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
12
Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
2 Corinteni 6:9
ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;
2 Corinteni 6:10
ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.
Iacov 1:12
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
1 Petru 1:6
În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
1 Petru 1:7
pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
1 Petru 5:10
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
and experience
Iosua 10:24
După ce au adus pe aceşti împăraţi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel şi a zis căpeteniilor oamenilor de război care merseseră cu el: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii împăraţilor acestora.” Ei s-au apropiat şi au pus picioarele pe grumajii lor.
Iosua 10:25
Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta.”
1 Samuel 17:34-37
34
David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,
35
alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.
36
Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui Viu.”
37
David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”
Psalmi 27:2
Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.
Psalmi 27:3
Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.
Psalmi 42:4
Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.
Psalmi 42:5
Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
Psalmi 71:14
Şi eu voi nădăjdui pururi, Te voi lăuda tot mai mult.
Psalmi 71:18-24
18
Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţi cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!
19
Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine?
20
Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului.
21
Înalţă-mi mărimea mea, întoarce-Te şi mângâie-mă din nou!
22
Şi Te voi lăuda în sunet de lăută, Îţi voi cânta credincioşia, Dumnezeule, Te voi lăuda cu harpa, Sfântul lui Israel!
23
Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit;
24
şi limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta, căci cei ce-mi caută pierzarea sunt ruşinaţi şi roşii de ruşine.
2 Corinteni 4:8-10
8
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
9
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
10
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
2 Timotei 4:16-18
16
La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!
17
Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
18
Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.