go
Exod 20:15
Să nu furi.
Exod 20:17
Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.
Levitic 19:11
Să nu furaţi şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.
Levitic 19:13
Să nu asupreşti pe aproapele tău şi să nu storci nimic de la el prin silă. Să nu opreşti până a doua zi plata celui tocmit cu ziua.
Deuteronom 24:7
Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.
Deuteronom 25:13-16
13
Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.
14
Să n-ai în casă două feluri de efe, una mare şi alta mică.
15
Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentru ca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
16
Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârşeşte o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Proverbe 11:1
Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.
Proverbe 16:11
Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. –
Proverbe 20:14
„Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând, se fericeşte. –
Proverbe 20:23
Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun. –
Proverbe 28:24
Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul. –
Isaia 5:7
Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!
Isaia 59:4-7
4
Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuie pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea.
5
Clocesc ouă de basilic şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare; şi, dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă.
6
Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie.
7
Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor.
Ieremia 9:4
Fiecare să se păzească de prietenul lui şi să nu se încreadă în niciunul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele şi orice prieten umblă cu bârfe.
Ezechiel 22:13
De aceea, iată că bat din mâini din pricina lăcomiei pe care ai avut-o şi din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău.
Ezechiel 45:9-14
9
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Destul, domnitori ai lui Israel! Încetaţi cu silnicia şi răpirile, faceţi judecată şi dreptate! Înlăturaţi stoarcerile voastre de la poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
10
Să aveţi cumpene drepte, o efă dreaptă şi un bat drept.
11
Efa şi batul să aibă aceeaşi măsură: batul să cuprindă a zecea parte dintr-un omer, şi efa, a zecea parte dintr-un omer; măsura lor se va potrivi după omer.
12
Siclul să fie de douăzeci de ghere. Cinci sicli să fie cinci, zece sicli să fie zece, iar mina să fie de cincizeci de sicli!
13
Iată darul de mâncare pe care-l veţi ridica: a şasea parte dintr-o efă la un omer de grâu şi a şasea parte din efă la un omer de orz.
14
Pentru untdelemn, la un bat de untdelemn, veţi datora a zecea parte dintr-un bat la un cor, care este totuna cu un omer de zece baţi, căci zece baţi fac un omer.
Amos 8:5
Voi care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna, ca să înşelăm?
Amos 8:6
Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte, şi vom vinde codină în loc de grâu.”
Tefania 3:5
Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
Maleahi 3:5
Mă voi apropia de voi pentru judecată şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.
Marcu 10:19
Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
1 Corinteni 6:7-9
7
Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba?
8
Dar voi singuri sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi!
9
Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
Efeseni 4:28
Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
Iacov 5:4
Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
defraud
Levitic 25:14
Dacă vindeţi ceva aproapelui vostru sau dacă cumpăraţi ceva de la aproapele vostru, niciunul din voi să nu înşele pe fratele lui.
Levitic 25:17
Niciunul din voi să nu înşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
1 Samuel 12:3
Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.”
1 Samuel 12:4
Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui.”
Proverbe 22:22
Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!
Ieremia 7:6
dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,
Mica 2:2
Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui.
Tefania 3:1
Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
Iacov 2:6
Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?
in any matter
Deuteronom 32:35
A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.” –
Iov 31:13
De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
Iov 31:14
ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
Psalmi 94:1
Doamne Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
Psalmi 140:12
Ştiu că Domnul face dreptate celui asuprit, dreptate, celor lipsiţi.
Proverbe 22:22
Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!
Proverbe 22:23
Căci Domnul le va apăra pricina lor şi va despuia viaţa celor ce-i despoaie. –
Eclesiastul 5:8
Când vezi în ţară pe cel sărac, năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt.
Isaia 1:23
Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.
Isaia 1:24
De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! voi cere socoteală potrivnicilor Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.
Romani 1:18
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
Romani 12:19
Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
Efeseni 5:6
Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
2 Tesaloniceni 1:8
într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
as we
Luca 12:5
Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.
Galateni 5:21
pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Efeseni 4:17
Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor,